Rascrucea Clipei

Sunt singur. Ma intorc catre oglinda
Si privesc cu inima deschisa sa m-aud
Dar de data asta reflexia e prea clara,
si parca-ngheata. Oare chiar eu sunt?

Ochii nu ma-nseala, cugetul mi-e clar,
Dar simt ca poate pentru prima oara
Chipul din oglinda e contur de umbre
Si tot ce vad eu bun in el pare sa piara.

Intr-un moment ce pare ani, decenii,
Ce-atarna greu de agonie sau extaz,
Intreaga realitatea se pierde in iluzie.
Sau oare... sunt eu cu adevarat real?

Caci ce credeam ca mi-este replica,
Ce stiu ca vad, ce asteptam sa aflu,
E cea mai demna de dispret faptura
Aspect ce poarta-n el intreg infernul

Pentr-o mana, o cupa simpla argintie:
Nectar din fructele edenului si miere
-veninul cel amar din inima meduzei
In cealalta-ntr-un pocal de giuvaiere.

Vad in negri-i ochi vapaie si deceptie,
Si simt prin vene cum cosmarul curge
Purtat spre scop cu patimi si dorinte
Si stiu ca ma cunoaste cand imi spune:

Sorbeste-o cupa, una-i dat sa fie.
Gandeste-te la gust si ce iti place tie.
Nu privi in fata, nu ne stim destinul.
Nectar preferi? Mai dulce e veninul!