Monday, September 30, 2013

Noaptea lui Apollo

In cuib de astre naste-n raze
Un fiu de soare-ncununat de ceruri,
Cu ochii mari, adanci si negrii
Sortiti sa treaca dincolo de vremuri.

Si a-nvatat iubirea printul
Din cantecul si din parfumul verii
Arzand ca jertfa nedreptatea
Pe altarul sfant al indurarii.

Multi vazura asa inima lui alba
Si multi se bucurara in a lui poveste
Cerura aur, bogatii si nestemate
Din pieptul lui, din visteriile celeste.

Purtau inele mantii, si coroane
Ce straluceau ca stelel-n adancul noptii
Si statiule crescura si crescura
Pana cand s-au intalnit cu norii.

Cerurile devenira casa fruntilor de piatra
Si acum brazdau vazduhul inimi reci de lut
Pe cai scurte calcau pasi mari si grei
Ce nu cunosteau cantec, culori sau joc.

Cu umeri grei si grosi de fier si fum
Furara craiului din cer lumina
Comoara au pradat-o exiland pe print
Cand nu le-a mai indestulat lacomia

In zdrente zace-acum luceafarul
Singur, talharit de ale tarnei siluete
O vioara firava-i ingana astazi doiul
Si vantul ce-l mai viziteaza, rece.